Un tânăr de 33 de ani, angajat în cadrul ISU, a murit pe loc, în această dimineață, într-un accident rutier produs pe DN13, la Feldioara.
Traficul rutier a fost blocat, în această dimineață, pe DN 13, în zona localității Feldioara, dinspre Brașov, în urma producerii unui accident de circulație.
Un autoturism care circula din direcția Sighișoara către Brașov, ar fi ieșit în afara părții carosabile, în condiții ce urmează a fi stabilite și a lovit un autocamion staționat.
Din nefericire, în urma impactului, conducătorul autoturismului a suferit leziuni corporale pentru care echipajele medicale sosite la accident au declarat decesul.
Tânărul era angajat în cadrul ISU Brașov.