Deși votarea începe abia duminică, în România, în afara țării urnele se vor deschide de vineri, de la orele 00:00. Primii români care vor vota vor fi rezidenții din Auckland, capitala Noii Zeelande
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că startul votării pentru alegerile parlamentare va fi dat în străinătate, prima secţie de votare urmând să fie deschisă în Auckland, Noua Zeelandă, vineri, la ora 20,00, ora României.Potrivit unui comunicat al AEP, votarea în străinătate la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor se va desfăşura pe parcursul a două zile: sâmbătă, 30 noiembrie, şi duminică, 1 decembrie, între orele locale 7,00 şi 21,00, cu posibilitatea prelungirii până la ora 23,59, pentru cetăţenii care se află în sediul secţiei de votare sau la rând în afara acestuia.AEP menţionează că au fost înfiinţate 950 de secţii de votare în străinătate, ca urmare a propunerilor transmise de Ministerul Afacerilor Externe, realizate pe baza informaţiilor şi a datelor primite de la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României.Pentru organizarea alegerilor parlamentare se constituie circumscripţii electorale la nivelul celor 41 de judeţe, o circumscripţie în municipiul Bucureşti şi o circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, precizează AEP.Conform autorităţii, la secţiile de votare organizate în străinătate pot vota doar cetăţenii români cu drept de vot cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate.Alegătorii cu domiciliul în străinătate votează pe baza următoarelor acte de identitate: paşaportul simplu, paşaportul simplu temporar sau paşaportul simplu electronic – cu menţionarea ţării de domiciliu.Alegătorii cu reşedinţa în străinătate votează pe baza următoarelor acte de identitate: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic, paşaportul simplu temporar.Totodată, alegătorii care au reşedinţa în străinătate trebuie să prezinte şi un document eliberat de autorităţile statului de reşedinţă, care atestă dreptul legal de şedere în străinătate pe o perioadă mai mare de 90 de zile.Datele privind prezenţa la vot vor putea fi vizualizate în timp real, odată cu deschiderea primelor secţii de votare din străinătate, fiind afişate pe pagina de internet a Autorităţii Electorale Permanente – https://prezenta.roaep.ro pentru fiecare secţie de votare.Rezultatele înscrise în procesele-verbale întocmite de către birourile electorale ale secţiilor de votare vor putea fi consultate pe aceeaşi pagină, imediat după încheierea şi transmiterea digitală a acestora.Lista sediilor secţiilor de votare organizate de Ministerul Afacerilor Externe în străinătate pentru alegerile parlamentare din anul 2024 poate fi consultată pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente, la următorul link: https://www.roaep.ro/management-electoral/wp-content/uploads/2024/11/Lista-sediilor-sectiilor-de-votare-din-strainatate-prezidentiale_parlamentare-2024-1.pdf.