Accident grav pe autostrada Timișoara – Lugoj, în care au fost implicate trei mașini, între care una cu numere de corp diplomatic, și un tir.
În urma impactului extrem de violent, un om care se afla în mașina cu numere de corp diplomatic și-a pierdut viața pe loc. Este vorba despre un angajat al Consulatului Onorific al Ungariei la București.
Mai exact, șoferul autotrenului a pierdut controlul asupra volanului, a ajuns pe sensul opus de mers, unde a lovit mașina cu numere de corp diplomatic, în care se afla doar șoferul, după care a intrat în alte două autovehicule care circulau regulamentar și s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului.
Autoturismul cu numere de corp diplomatic era înmatriculat în Ungaria.