Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat, miercuri, că acţiunile MAI și ale Poliţiei Române pentru combaterea traficului de droguri şi a grupărilor de crimă organizată vor continua.
„Operaţiunea de ieri şi cele care vor urma nu sunt întâmplări. Acţionăm structurat şi planificat de luni de zile şi vom continua pe durată nedeterminată. Am alocat prioritar în lunile precedente şi voi continua să aloc resurse logistice, financiare şi umane pentru această luptă.
Poliţia Română, Poliţia de Frontieră, Jandarmeria sunt instructate şi vor continua să dea o ripostă fermă şi dură crimei organizate, traficului de droguri şi de persoane, migraţiei ilegale, cu respectarea tuturor prevederilor legale, dar ferm şi dur. Lege şi ordine. Este o luptă de durată. Drogurile şi clanurile pot fi învinse, dar prin efort naţional. Ministerul Afacerilor Interne îşi va face partea sa”, a subliniat ministrul.
Predoiu a menţionat că ministerul va continua să aloce resurse şi va acţiona „pentru întărirea statutului celor care luptă” cu drogurile şi crima organizată.
De asemenea, ministrul a felicitat Poliţia Română şi Poliţia de Frontieră şi le-a mulţumit poliţiştilor care au lucrat la operaţiunea de marţi, coordonatorilor acţiunii, Autorităţii Vamale şi DIICOT.
Doi bărbaţi au fost reţinuţi, marţi, pentru trafic internaţional de droguri, după ce procurorii şi poliţiştii au descoperit în Portul Constanţa cocaină ascunsă în aproximativ 15 tone de pulpă de fructe congelată provenită din Ecuador.