Spargere ca-n filme la Turnu Severin. O bandă de hoți a devastat o grădiniță și a furat aproape tot sistemul de supraveghere video, trei laptopuri, precum și uneltele unor muncitori care efectuau acolo lucrări de reabilitare. Prejudiciul se ridică la peste 80.000 de lei.
o grădiniță a fost călcată de o bandă de hoți
Hoții au acționat în timpul nopții și au spart geamurile, au întrerupt curentul și au furat tot ce au considerat a fi de valoare.
„- Din unitatea noastră, 3 laptopuri am înțeles, și au mai devastat o încăpere și sistemul video a fost distrus, au luat toate camerele de luat vederi, s-au luat router-ele, tot, tot tot.”, a declarat Ionela Bușe, director grădinița nr.7.
Administratorul grădiniței a fost cel care a sunat la 112.
Instituția trece printr-un proces de reabilitare, iar firma care realiza lucrările a înregistrat un prejudiciu uriaș.
„S-a făcut o evaluare a acestor scule, prejudiciul creat firmei noastre fiind undeva la 60-70.000 de lei”, a zis Robert Nițu, reprezentant constructor.
Oamenii legii au deschis dosar penal pentru furt calificat și au deja un cerc de suspecți. Hoții riscă până la cinci ani de închisoare.