Este revoltă fără margini la o grădiniță din Târgu Jiu! Copiii au fost repartizați să învețe într-un simplu apartament, totul după ce unitatea de învățământ la care sunt înscriși micuții a fost afectată de cutremure. Preșcolarii au fost relocați într-un apartament din cartier. Acolo vor rămâne până anul viitor când lucrările de reabilitare vor fi finalizate. Părinții sunt disperați și iau în calcul să își mute copiii la alte grădinițe.
„Mirosul de mucegai din care se pot dezvolta foarte multe boli, mirosul de la baie, miroase a canalizare, din câte am înțeles oamenii din bloc au încercat să rezolve dar nu a venit nimeni niciodată. Copiii, bineînțeles că nu mai vor să vină pentru că nu au spațiu”, spune un părinte.
„Este o grădiniță cu etaj, s-a mutat într-un apartament de cel puțin 50-60 maxim de metri pătrați.. condiții precare, un miros persistent de mucegai, practic nu se îndeplinește absolut nimic, am fost și la primărie, am sesizat orice, mi s-a râs în nas. Nimeni nu ne-a luat în seamă”, povestește un altul.
Unii dintre copii s-au îmbolnăvit din cauza condițiilor mizere. Părinții spun că cei mici nici nu au loc să se desfășoare. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Gorj nu sunt străini situației și verifică să vadă dacă reprezentanții au toate avizele de funcționare.
„Cei de la DSP în această perioadă de septembnrie 2024 se deplasează în tot județul pentru a verifica punctual per clădire, per destinația spațiului……dacă aceste avize sunt obținute, cu siguranță se vor aplica sancțiuni”, a declarat Ionuț Catrina, inspector școlar ISJ Gorj.
Părinții sunt nevoiți să își lase zilnic copiii în apartamentul de 60 de metri pătrați până când grădinița lovită de cutremur va fi reabilitată. Cei mai mulți deja caută alte grădinițe.