Un bărbat de 37 de ani a fost a fost ucis în cursul nopţii de duminică, în comuna Răşinari, în curtea unui localnic în vârstă de 67 de ani, presupus autor al omorului, aflat în prezent în custodia organelor de cercetare penală, a anunţat IPJ Sibiu, printr-un comunicat de presă.
„La data de 25 noiembrie, în jurul orei 07,15, prin apel 112 un bărbat a sesizat IPJ Sibiu cu privire la faptul că un prieten de-ai săi este decedat în curtea casei unui localnic din Răşinari, prezentând leziuni în zona capului. La faţa locului s-au deplasat în regim de urgenţă poliţişti de investigaţii criminale, criminalişti, medic legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Sibiu, precum şi procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu. Din primele investigaţii efectuate a rezultat faptul că, în noaptea de 24/25 noiembrie , un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Răşinari, ar fi pătruns în curtea unui alt localnic, în vârstă de 67 de ani, iar între cei doi ar fi izbucnit un conflict în cursul căruia bărbatul de 67 de ani l-ar fi lovit pe celălalt cu un obiect contondent”, se arată în comunicatul IPJ Sibiu.Potrivit sursei citate, întrucât în urma examinării sumare a cadavrului s-a conturat suspiciunea rezonabilă că decesul ar fi survenit ca urmare a comiterii unei fapte cu violenţă, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor. Persoana bănuită de comiterea faptei este în prezent în custodia organelor de cercetare penală.