Unul dintre fiii autointitulatei ghicitoare Sultana şi al lui Zamfir Sandu, cunoscut drept unul dintre capii lumii interlope din Ploieşti, a fost reţinut într-un dosar în care este acuzat de camătă, înşelăciune şi conducerea unui vehicul având permisul de conducere suspendat. În același dosar, alte 3 femei sunt cercetate sub control judiciar
„Cu privire la bărbatul de 36 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor, față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca mâine să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.”, a transmis IPJ Prahova, citat de Observator de Prahova. Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, e acuzat de camătă, înşelăciune şi conducerea unui vehicul având permisul de conducere suspendat şi fusese ridicat în urma unor descinderi la una dintre numeroasele locuinţe ale familiei interlopului. În acelaşi dosar, trei femei de 23, 34 şi 47 de ani sunt cercetate sub control judiciar.
Conform IPJ Prahova, în perioada decembrie 2023- septembrie 2024, doi dintre bănuiți ar fi oferit bani cu dobândă mai multor persoane din municipiul Ploiești, fără a fi autorizați în acest sens, ajutați fiind de alte două persoane, fiind creat astfel un prejudiciu de aproximativ 30.000 de euro.
De asemenea, unul dintre bănuiți, ar fi condus, în cursul anului 2024 un autoturism pe drumurile publice din municipiul Ploiești, având dreptul de a conduce suspendat.
– Publicitate –
Totodată, o altă persoană implicată ar fi comis infracțiuni de înșelăciune prin modul de operare ghicitul.
La sediul poliției din Ploiești au fost conduse 5 persoane pentru audiere.