Ministerul Agriculturii a amânat implementarea ordinului care ar fi plafonat adaosul comercial pentru produsele românești procesate local. În schimb, se va crea un comitet pentru monitorizarea prețurilor, din care vor face parte procesatori, comercianți, Ministerul Agriculturii și Consiliul Concurenței.
Decizia ministerului de resort vine după ce procesatorii-comercianți au spus că măsura ar fi bulversat piața și ar fi avut un efect invers, adică scumpirea altor produse.
Ministrul agriculturii, Florin Barbu, a declarat că acest comitet se va constitui până pe 31 decembrie și va monitoriza: prezența la raft a produselor românești, monitorizarea corectă a prețurilor produselor alimentare care sunt procesate în România și monitorizare adaosului comercial practicat atât pentru produsele românești, cât și pentru cele din import.
„Nu ne mai dorim în momentul de față, și a fost și solicitarea procesatorilor din România, ca adaosul comercial la produsele procesate în România să fie mai mic sau mai mare decât a produselor care vin din import. De aceea am constituit acest comitet. Acest comitet se va întruni săptămânal la Ministerul Agriculturii, sub coordonarea mea, ca ministru al agriculturii.
Cel mai important lucru din acest comitet este ca procesatorii români să aibă acces la raft, asta ne interesează foarte mult. Ne interesează să avem produse românești la raft și prețuri corecte la raft, să nu mai se creeze o practică comerciale neloială.
Toate aceste lucruri care se întâmplă în piață vor fi centralizate și vor fi introduse în comitetul care va fi constituit și se va întruni săptămânal. Eu cred că este un lucru benefic pentru procesatorii români, este un lucru benefic și pentru consumatori, pentru că monitorizăm foarte clar prețurile. Se poate ajunge și la reduceri de preț.
Nu vom mai avea adausuri comerciale diferite pe aceeași categorie de produs, adică cele care vin din import cu cele care sunt procesate de către producătorii noștri”, a explicat Florin Barbu la un post TV.