Incident extrem de grav în Egipt. Un iaht plin cu turiști s-a scufundat în Marea Roșie. 30 de persoane sunt dispărute în adâncuri, anunță salvatorii. Forțele aeriene militare intervin la căutări.
Ambarcațiunea avea la bord 45 de persoane: 31 de turiști și 14 membrii ai echipajului. Aceștia se îndreptau către o zonă de scufundări. Deocamdată nu este clar cum a naufragiat iahtul.
Căpitanul a apucat să dea alarma, iar salvatorii s-au mobilizat de urgență cu bărci pneumatice și avioane militare. Supraviețuitorii au primit îngrijiri medicale și au fost transportați la spital.
Salvatorii sunt mobilizați pentru a căuta persoanele dispărute cu ajutorul unui elicopter militar.