Două persoane au fost grav rănite, fiind necesară descarcerarea lor, în urma unui accident produs vineri, la ieşirea din oraşul Cugir.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Alex Crişan, Secţia de pompieri Sebeş a intervenit pentru acordare prim ajutor medical şi descarcerare la un accident rutier produs în Cugir, în care au fost implicate două autoturisme în care se aflau patru persoane.
Dintre cele patru persoane, două erau „încarcerate, conştiente, cooperante”, a menţionat reprezentantul ISU Alba.
„Toate persoanele au fost descarcerate din autoturism şi predate echipajelor medicale pentru evaluare (conştiente) şi ulterior transportate la spital”, a precizat Alex Crişan.
Potrivit Poliţiei, traficul rutier la ieşirea din oraşul Cugir spre Vinerea s-a desfăşurat îngreunat în urma accidentului.