Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a recunoscut că rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale este un adevărat „cataclism politic”. Subliniind faptul că nu comentează din poziția oficială, ci exprimă opinii personale, Stroe a invocat nevoia unei schimbări de direcție a liberalilor, schimbare ce ar trebui să se realizeze cu mult calm și în interiorul partidului.
„Nu pot angaja declarații publice în numele partidului, trăim un adevăra cataclism politic. La PNL este evident că trebuie să găsim o nouă direcție pentru partid, dar această schimbare trebuie făcută elegant. În momentul de față nu am niciun un fel de date și nu vă pot spune cum s-ar putea produce această schimbare, dar evident că este nevoie de o mobilizare absolută pentru a opri această efervescență antioccidentală.
Rezultatul votului în primul tur al alegerilor prezidențiale ne arată că toți cei care gândim și acționăm prooccidental. Mesajele lui Călin Georgescu circula pe toate canalele socialmedia pe care noi, partidele mari, le-am neglijat sau nu le-am sesizat, din păcate.
N-aș vrea să fac aprecieri persoanele, dar PNL trebuie să găsească rapid soluții, pentru că avem oamenii cu reale calități și lucrurile astea le discutăm mai degrabă în interiorul partidului”, a declarat Stoe, în exclusivitate la Realitatea Plus.