Premierul Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegerile prezidentiale, a tinut, vineri, un discurs cu ocazia Zilei Armatei Romane, in Parcul Carol din Capitala. La eveniment au particiapt presedintele Klaus Iohannis si seful Senatului Nicolae Ciuca.
„Marcam azi 8 decenii de la incheierea operatiunilor Armatei Romane in al Doilea Razboi Mondial, pe teritoriul tarii. Eliberarea orasului Carei, ultima localitate din Transilvania aflata inca sub ocupatie, a capatat o semnificatie cu totul aparte. Acest moment a devenit, in timp, simbolul luptei militarilor romani pentru libertatea poporului nostru, iar 25 octombrie – ziua in care sarbatorim si cinstim Armata Romaniei si pe militarii sai.
Astazi avem, inainte de orice, datoria de a ne gandi in primul rand la cei cazuti pe campurile de batalie, la toti cei care – in razboaiele trecute sau in misiunile mai recente – si-au dat viata in numele natiunii. Suntem azi, aici, la mormantul Ostasului Necunoscut, pentru a arata romanilor si intregii lumi ca acest neam nu-si va uita niciodata eroii.
Exprim recunostinta mea profunda tuturor militarilor cazuti la datorie sau raniti in misiunile din teatrele de operatii sau de pe teritoriul national”, a declarat Ciolacu, in discursul sustinu vineri, in Parcul Carol din Capitala.