Odată, un om stătea liniștit la masă, ospătându-se cu poftă din felurile pregătite. La picioare, s-a așezat câinele său. Uitându-se în ochii omului, câinele își spunea: „Dă, Doamne, să mănânce cu poftă stăpânul meu și, după ce s-o sătura, să-mi dea și mie o bucățică!”
În acest timp, s-a apropiat și pisica. Privindu-l pe om cum mănâncă și gudurându-se pe lângă el, își spunea în sinea ei: „Dă, Doamne, să orbească stăpânul meu, doar o clipă, să-i pot fura mâncarea!” Câinele aștepta să primească tot ce omul s-ar fi îndurat să-i dea, cunoscând bunătatea stăpânului său. Pisica însă pândea orice moment să poată fura, lăcomia îndemnând-o să nu se mulțumească cu ceea ce ar fi primit. Așa este și în viață. Unii dintre prietenii care ne înconjoară sunt asemenea câinelui, adică fideli și devotați, răbdători și sinceri. Alții însă sunt asemenea pisicii: oricând cu un zâmbet pe buze, dar mereu cu răutate în suflet, așteptând doar prilejul să fure și să profite de pe urma ta. Când ai în preajma ta prieteni adevărați, bucură-te pentru ei și pentru prietenia voastră; când vezi însă că de tine se apropie și cei asemenea pisicii, nu-i goni și nu te purta cu ei așa cum ar merita, ci roagă-te pentru ei și încearcă, prin bunătatea ta, să îi faci și pe ei mai buni.
