Într-un context marcat de tensiuni globale și incertitudini, Patriarhul Kirill al Bisericii Ortodoxe Ruse pune gaz pe foc printr-o serie de declarații referitoare la utilizarea armelor nucleare în războiul din Ucraina. Acesta le-a transmis credincioșilor că nu trebuie să se lase copleșiți de frica sfârșitului lumii. și i-a îndemnat să își depășească temerile legate de posibila utilizare a focoaselor nucleare.
„Frica în jurul unor posibile scenarii apocaliptice, alarmismul excesiv și speculațiile cu privire la problema nucleară nu sunt utile din punct de vedere spiritual. Inamicul rasei umane încearcă să semene anxietate în inimile oamenilor… pentru că este mai ușor să manipuleze o persoană lipsită de lumea spirituală… Nu este nevoie să ne jucăm de-a toate acestea. Creștinii nu se tem de așa-numitul sfârșit al lumii. Îl așteptăm pe Domnul Isus, care va veni în mare glorie, va distruge răul și va judeca toate națiunile”, a spus Kirill.
Joi, președintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată în Kazahstan, că Rusia va face tot posibilul pentru a preveni orice tentativă a Ucrainei de a dobândi arme nucleare. În cazul în care un astfel de scenariu ar deveni realitate, Putin a avertizat că va utiliza toate resursele militare disponibile împotriva Ucrainei. Această reacție a venit în urma unui articol publicat săptămâna trecută de ziarul New York Times, care susține că oficiali americani au discutat despre posibilitatea ca președintele democrat Joe Biden să ofere Ucrainei arme nucleare înainte de încheierea mandatului său, pe 20 ianuarie, când postul de președinte va fi preluat de republicanul Donald Trump.
Doi români au murit într-un acident de muncă la o uzină de biogaz în Danemarca
„Dacă ţara cu care noi suntem acum de fapt în război devine o putere, ce vom face noi ? În acest caz, vom folosi toate, doresc să subliniez asta, absolut toate mijloacele de distrugere de care dispune Rusia. Totul”, a atenţionat Putin. Potrivit lui Putin, pentru Ucraina este practic imposibil să producă singură o armă nucleară. În schimb, a remarcat preşedintele rus la aceeaşi conferinţă de presă, ceea ce poate face Kievul este să producă o aşa-numită „bombă murdară”, adică o bombă convenţională obişnuită, dar în care să fie adăugate materiale radioactive.
O astfel de bombă nu are caracteristicile unei arme nucleare, dar are capacitatea de a provoca contaminare radioactivă. În cazul în care se va ajunge la o astfel de situație, Rusia va reacționa corespunzător, a declarat Putin.
Rusia corelează rezolvarea conflictului din Ucraina cu stabilirea unei noi arhitecturi de securitate. În acest context, în decembrie 2021, Moscova a înaintat țărilor occidentale un document prin care solicita retragerea trupelor NATO din Europa de Est, asigurări că Ucraina și Georgia nu vor deveni membre NATO și inițierea unor negocieri pentru formarea unui sistem de securitate indivizibil, solicitări care au fost imediat respinse de către Occident.
Extremiștii vor să scoată Germania din UE. Ce cer în documentul care a agitat scena politică