Cafeaua nu a mai fost atât de scumpă de aproape 50 de ani: prețul cafelei Arabica a atins, miercuri, un nivel record, mai ales din cauza temerilor tot mai mari cu privire la recolta din Brazilia, primul producător la nivel mondial, afectată de o secetă fără precedent și de săptămâni întregi de incendii.
Soiul Robusta, mai ieftin și mai puțin aromat decât Arabica, atinge de asemenea prețuri nemaiîntâlnite în ultimele zeci de ani.
„Este clar că acest lucru va avea un impact major” de la începutul anului viitor, când companiile vor negocia contractele pentru cafea, declară analistul Mirabaud John Plassard.
Nestlé, care deține Nespresso, Nescafé și capsulele Starbucks, vândute în supermarketuri, anunțase încă din noiembrie o creștere a prețurilor și o reducere a dimensiunilor acestor capsule, în contextul scăderii marjelor de profit, transmite agenția Bloomberg.
Grupul J.M.Smucker, care deține firmele Folgers, Dunkin și Cafe Bustelo, printre cele mai bine vândute din Statele Unite, a efectuat deja o primă majorare a prețurilor în luna iunie în cazul anumitor companii și o a doua în octombrie, pentru întregul său portofoliu.
Creșterea prețurilor este legată, în primul rând, de oferta din America Latină, dar și din anumite țări africane, precizează John Plassard. „Previziunile referitoare la producție nu sunt foarte optimiste pentru următoarele șase luni”, subliniază el.
În Brazilia, incendiile, de o amploare ieșită din comun – majoritatea fiind de rezultatul unor acțiuni criminale, potrivit autorităților – au făcut ravagii timp de mai multe săptămâni vara aceasta, din Amazon, în sud, până în nordul țării, agravate de o secetă fără precedent, pe care experții o atribuie încălzirii globale.
Rezultatul: recolta de cafea a fost afectată, dat fiind că acest gigant agricol este cel mai mare producător și exportator din lume. Iar o jumătate de kilogram de Arabica, cea mai scumpă și cea mai bine vândută, a ajuns, miercuri, la 320,10 cenți la New York, cel mai ridicat preț din 1977.
Este adevărat că arborii de cafea din Brazilia au beneficiat de „ploi însemnate cantitativ” în octombrie, după incendii, „contribuind la o creștere extraordinară a florilor în majoritatea regiunilor producătoare de cafea arabica”, remarcă analistul de la Rabobank, Guilherme Morya.