Primarul comunei Cocu din județul Argeș își va încheia mandatul cu un dosar penal după ce a fost prins furând curent electric de la rețeaua publică. Un vecin a observat că edilul și-a iluminat curtea cu lămpi conectate la stâlpul de iluminat stradal, iar factura pentru consum ajungea la Primărie.
După 20 de ani în funcție, primarul Gheorghe Țucă a decis să-și facă un „cadou” la final de mandat, folosindu-se de rețeaua publică pentru a-și alimenta curtea, în ciuda faptului că avea deja instalate panouri solare. Vecinul său, însă, nu a trecut cu vederea improvizația și a făcut o sesizare către autorități.
Explicația primarului după descoperirea făcută de vecin
Primarul a recunoscut situația, dar a insistat că nu a fost ideea lui. „Avem o lampă de iluminat public în curte, dar atât timp cât curentul trece printr-un aparat de măsură, nu este furt. A fost o greșeală. Am chemat pe cineva să monteze lampa și el a propus să o legăm așa. Voi plăti inclusiv amenda stabilită de autorități și consumul de curent”, a declarat Gheorghe Țucă.
Localnicii au fost surprinși de această situație. Un vecin a declarat: „Mie mi s-a părut un om foarte cumsecade. Am înțeles că avea un stâlp cu un bec, dar oamenii sunt răi. Nu trebuie să faci rău vecinilor.”
Primarul a fost debranșat de la rețeaua publică, iar autoritățile vor calcula cât din factura pentru iluminatul public îi revine acestuia. Acesta își va încheia mandatul cu un dosar penal pentru furt de curent, în așteptarea unei adevărate facturi pe care va trebui să o achite.