Se fac ultimele strategii pentru alegerile parlamentare! Scena politică este în aer după ce Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu au demisionat din conducerea partidelor. După ce au au suferit o înfrângere neașteptată, PSD și PNL încearcă acum să se regrupeze și să vină cu o nouă strategie.
Cu o nouă conducere, liberalii pregătesc acum și o nouă strategie pe ultima sută de metri înainte de alegerile parlamentare de la finalul acestei săptămâni.
În ședința de luni seară s-a discutat inclusiv despre scenariul ieșirii de la guvernare, dar s-a convenit că este mult prea târziu pentru un astfel de gest. Tocmai de aceea, liberalii vor merge în continuare ca fiind parte din Guvern.
Există însă voci din partid care susțin că ar trebui ca liberalii să rămână în opoziție în următorii ani, și asta tocmai pentru a nu se eroda și mai mult imaginea partidului.
Tot luni seara, spuneau liderii liberali, că ar urma să vină și cu un nou program pe care să îl prezinte românilor, pe care să și-l asume, în cazul în care vor primi voturile electoratului la alegerile parlamentare. Momentan se lucrează la o strategie concretă a partidului pe mai departe, având în vedere că abia luni seară noua conducere a fost oficial votată.
Dacă ne uităm la social-democrați, pentru că și acolo am avut parte de o demisie, până în momentul de față aceștia nu s-au pronunțat foarte clar cu privire la ce urmează să facă. PSD-iștii nu s-au aliat momentan cu niciuna dintre taberele care intă în finala prezidențială.
Social-democrații au transmis că până la alegerile parlamentare lucrurile vor rămâne exact așa cum sunt acum și abia după ce vor vedea scorul din alegeri vor lua o decizie în ceea ce privește viitorul partidului.