Nicolae Ciucă – președintele PNL și candidat la alegerile prezidențiale a fost invitat, miercuri, în emisiunea TU DECIZI!, difuzată la Realitatea.NET, într-o discuție 1 la 1 cu Ana Maria Păcuraru. În cadrul emisiunii, Nicolae Ciucă a abordat politica internă și guvernarea. A pus accent pe cele mai spionase dintre problemele societății: salariile și educația.
Deși consideră că nu se pune problema unui „top al rușinii” în România, Nicolae Ciucă admite că locurile de muncă bine plătite și educația reprezintă principalele solicitări din partea oamenilor.
„Nu cred că putem să vorbim despre topul rușinii pentru că avem domenii în care excelăm și avem domenii în care nu am performant așa cum ar fi trebuit. Ceea ce cred eu că trebuie făcut, în primul rând, trebuie să avem încredere în noi înșine și în felul acesta să putem să preluăm și să lucrăm pe aceste solicitări din partea oamenilor. Locuri de muncă mai bine plătite, un sistem de educație care să răspundă competitivității la nivel european și internațional.
Sigur, toată admirația, tot respectul, toată considerația pentru vârfurile noastre. Pentru că avem copii de excepție, au câștigat, câștigă și vor câștiga în continuare olimpiade, concursuri internaționale, dar cred că trebuie să venim cumva și să ridicăm nivelul și să lărgim paleta aceasta de competitivitate, de nivel ridicat de educație. Și același lucru trebuie făcut în domeniul serviciilor medicale.
Trebuie să ne ducem în asigurarea unui cadru absolut general de servicii medicale pentru toată lumea.
Toată munca funcționarilor publici poate fi înlocuită, sau a multora cel puțin, cea de analiză, interfață, contribuabili.
Ea este deja înlocuită. Deci sunt parte din aceste domenii de activitate unde noi și dumneavoastră și eu interacționăm cu inteligență artificială sau interacționăm cu tot ceea ce au pus programatorii în sistemele digitale. Doar faptul că ne plătim factura de pe telefonul mobil, faptul că noi cumpărăm folosind telefonul mobil sau tableta sau laptopul de acasă, faptul că obținem cazierul online.
Se va întâmpla chestiunea asta pentru că, reiterez raportul Mario Draghi, este vorba de inovare în partea de digitalizare. Digitalizarea aceasta va veni și va înlocui inteligența artificială chiar mai abitir, va înlocui parte din serviciile care în momentul de față se fac de către unul. Și nu trebuie să ne speriem de chestiunea aceasta.
Trebuie să ne pregătim să discutăm cu oameni și să găsim soluții pentru fiecare dintre ei.